O mare actriță a scenei românești, internată de urgență la spital. Anunțul de ultimă oră al medicilor

O mare actriță a scenei românești, internată de urgență la spital. Anunțul de ultimă oră al medicilor
Publicat: 03/05/2018, 12:37

„Doamna a fost internată la noi de duminică, fiind sub supravegherea medicilor. Legat de starea dumneaei nu vă pot oferi mai multe detalii, fiind vorba despre respectarea legislației privind confidențialitatea datelor pacienților”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Daniela Burghelea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Piatra Neamț.

Potrivit unor surse medicale, starea actriței nu este gravă, aceasta urmând a fi externată în câteva zile, aceasta având probelem medicale apărute pe fondul vârstei înaintate.

Draga Olteanu Matei are 84 de ani, s-a stabilit de mai mulți ani la Piatra Neamț.

Marea actriță este născută pe data de 24 octombrie 1933 la București. Draga Olteanu Matei este o apreciată actriță de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului Național București, în numeroase filme și la televiziune.

Reprezentantă a „generației de aur” a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat, ea jucând în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și având peste 100 de roluri în televiziune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Declarația șocantă a tinerei care și-a văzut tatăl ucis în sectorul 6 din Capitală pentru...
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×